:X:X:X:X:X Acoperã-ţi urechile bine, bine…

Respirã adânc; trage aer în piept.. şi opreşte-te…

Totul e un mare JEUX D’ENFANTS

Ne plac jocurile. În general ne plac cele care ne stimuleazã neuronii. Şi când zic “ne” mã refer la acel “YO”. Îmi place sã mã joc. Cu cine se poate, unde se poate şi cum se poate. Ţine de natura umanã sã îţi placã sã te joci. Cu toate acestea , când vorbim de joc, vorbim de posibilitãţi , limite şi graniţe. De inhibiţii, dorinţe şi mai ales de secrete. Cine nu s-a jucat cu bile colorate , sau mai bine zis cine nu s-a pretat la “Adevãr sau provocare”? îl vãd ca prima lecţie de maturitate care ne încearcã pe fiecare. Un amalgam de dorinţã { sã fim seriosi, nu cred cã a existat macar o persoanã care nu s-a gândit cu entuziasm la provocarea care umeazã sã o primeascã) şi teamã { câţi dintre noi nu ne înfricoşam la “oare cât de adânc o sã mã scruteze întrebarea”?} dar a venit şi momentul când am abandnat jocurile infantile şi am început sã “jucãm în Liga Mare”.

Atunci am început sã trãim, sã simţi, sã minţim, sã plangem cu ardoare, sã râdem cu frenezie, sã urâm, sã sperãm , sã visãm şi în definitiv, sã fim. Încetul cu încetul, ne-am gãsit în fiecare din noi si ne-am abandonat în fiecare om nou cunoscut. I-am lãsat sã ne schimbe, si ne-am jucat cu imaginea nouã pe care ne-au dãruit-o.

Şi uneori lumea îţi cântã sã adormi. Dar tu nu ai ochii grei şi te joci în continuare. Eu mã joc cu cutiuţa mea de lemn, din spatele cãreia mai privesc lumea şi mã minunez. Nu am mai vãzut-o în carne si oase de mult timp şi nu cred cã ne-am mai recunoaşte dacã ne-am vedea faţã în faţã. Şi uneori o rog sã se opreascã pentru cã nu îmi mai place sã mã joc dacã nu controlez regulile jocului. Dar îmi râde în faţã şi îmi cere sã fiu maturã şi sã îmi asum responsabilitatea. Şi atunci schimbã graniţele şi eu nu cunosc nimic. Şi mã joc orbeşte fãrã sã ştiu dacã voi câştiga ceva la sfârşit . Morala:

Will you play with me?

Sebik

Printre aburi de cafea si cereale in abundenţã m-a izbit inteligenţa în mod frontal: ne place sã minţim. Care cu care, cine cum poate, unde cu când , şi mai ales fiecare pe sine şi pentru altul. Hai sã mint şi eu: nu am mai scris pe blog, pentru cã …a…adicã …nu am avut idei. În definitiv…

I would like to meet someone like me so I can see how long it takes for me to piss myself off. La modul cel mai serios, chiar vreau si eu sã vãd cât îmi ia sã mã “calc pe coadã” , dar in stilul acela barbar. Fiecare are limita sa, însã e dovedit ştiinţific faptul cã orice limitã poate fi încãlcatã. Şi dacã nu eu, atunci cine? {sã mai spunã lumea cã eu nu sunt profundã:) } presupun cã este o adevãratã artã în a cãlca pe coadã pe cineva.

Pasul 1: sã exişti

Pasul 2: sã ai o fãrâmã de creier

Pasul 3: sã fie total inutil

Pasul 4… vom vedea

Sebik