Unul dintre cele mai vechi procedee de supravieţuire aş putea spune cã îl identific în “miserupism”-ul adus la stadiul de artã. Dacã vã intrebaţi de ce tocmai miserupism, sincer nu îmi pasã. Pur si simplu pentru cã existã. Şi se manifestã şi afecteazã pe puţin jumãtate din cunoscuţii mei. E un fel de “jemanfichism” acut , puţin europenizat. Un acel “je ne sais quoi” pe care totuşi îl identifici cu fiecare interacţiune pe care o ai. Unele persoane nu sunt conştiente de faptul cã suferã de aşa ceva. Îi numesc simplu şi concis: neimportanţi. A suferi de miserupism este una, dar a-l dezvolta la stadiul de artã deja spune multe despre un asemenea om. Cazul 1: vecinul de vis-à-vis suferã de miserupism acut. Ce-i pasã lui cã eu la 3 dimineaţa poate nu vreau sã aud muzica tare şi eventual sã mã trezesc precum ultima disperatã speriatã de zgomote? Clar… miserupism. Cazul 2: noi în general. Nu ne cam pasã de ceea ce facem, de cum îi afectam pe cei din jurul nostru şi multe alte etc-uri febrile { pe care , apropos, îmi este prea silã sã le înşir}. Mai mult sau mai puţin , fiecare are o doza de miserupism pe care si-o manifestã când vrea el/ea . De ce? Pentru cã poate şi pentru cã vrea.

Şi ca sã nu aud “Sebi, iar o dai în diverse şi începi sã critici” { deşi la categoria aceasta şi eu sufãr de puţin “miserupism” închei cu:

Spune-mi ce visezi când visezi? Şi ţi se pare greu când închizi ochii şi ştii cã te apasã ceva? Şi când visezi cum visezi? De ce viseazã lumea? În primul rând existã douã forme de plural pentru “vis” :vise şi visuri. De toate pentru fiecare. Pentru visãtori si pentru pragmatici. Uneori nu prea stã în puterea visãtorilor sã schimbe lumea, dar ei îi pot schimba pe pragmaticii care iau deciziile finale. Şi poate într-o bunã zi, in siguranţa fiinţei tale o sã aparã visãtoarea/orul care sã zdruncine tot . Si sã vezi atunci comedie. Chin şi jelit , printre nesiguranţã şi sete. Ce sete? De cunoaştere. Asadar, dragi pragmatici, feriţi-vã de visãtori. Ei schimbã lumea, şi lumea sunteţi voi.

Pragmatic sau visitor când visezi? Pragmaticã sau visãtoare când visezi? Mai conteazã?  Eu am invatat sa visez si e “mumos”:D

Sebik /Sebi/ Seby etc sau simplu ….

“Aş putea sã fiu mai raţionalã şi sã nu mai fiu aşa copil… dacã vrei” “ nu vreau”. Oricum nu îmi aduc aminte niciodatã bine. Deci presupun cã aşa era. Am decis sã scriu cu direcţie..din nou. Şi astãzi scriu pentru Alex.

Niciodatã nu vei reprezenta mai mult decât eşti, iar ceea ce eşti îmi este destul. Sã nu uiţi cã fiecare are momentele sale de tristeţe, de fericire, de emoţii puternice. Însã ceea ce te face specialã se rezumã la intensitatea cu care le trãieşti. Sã nu uiţi NICIODATA cã eşti genul de om pentru care îi mulţumesc lui Dumnezeu cã mi l-a scos în viaţã. Sã nu spui niciodatã cã nu eşti de ajuns, sã nu te desconsideri, sã nu crezi ce auzi şi sã crezi doar în tine. Sã nu uiţi cã ai prieteni adevãraţi care te iubesc pentru ceea ce eşti. Pentru “tine”, întreagã. Ce conteazã cã lumea te lasã în urmã? Pânã la urmã lumea se rezumã la cine vrei tu sã facã parte din ea. Şi momentan îţi poţi controla singurã universal. Sã ai încredere în tine cã poţi şi sã fii conştientã cã mã vei gãsi tot aici ori de câte ori vei avea nevoie. Sã rãmâi cu zâmbetul pe buze, pentru cã ai de ce. Pentru cã eşti specialã, pentru cã esti tu, pentru cã de 14 ani ne ştim şi pentru cã….

Şi {pentru cine ştie şi cunoaşte}

Mulţumesc cã exişti şi cã eşti tot aici dupã toate câte au fost

Sebik

Cãrtãrescu spunea cã “A fi îndragostit e o stare în care mintea are o forma de functionare cu totul speciala. O forma efervescenta;, ca nebunia, cu care poetii au comparat-o de foarte multe ori, prin asta ea e interesanta, nu doar pasional, ci intelectual…”

Aaa…bbb…. Ccc…ddd… eee… fff… şi multe alte litere. Am câteva zeci de caiete şi pe marginea unuia am gãsit scris “sã nu crezi niciodatã cã eşti puţin. Sã nu mai spui niciodatã cã ai putea fi ceva mai bun. Sã crezi în tine pentru ce eşti.”. mi-am adus aminte de persoana care mi-a scris acest lucru şi am zâmbit ironic. Nu din cauza mesajului , din cauza perioadei în care l-am gãsit. Îmi plac lucrurile mãrunte pe care, contrar unor opinii, le pãstrez. Şi am multe: pãstrez şi acum bileţelele din clasa a 3-a în care vb cu Alex şi ne ceream scuze cã ne-am supãrat una pe alta. Încã mai am biluţa de la Biscu’ din brãtara ei din clasa a 6-a, bucata de pansament de când m-am lovit la genunchi si George mi-a pus o frunzã de brustur, felicitarea pentru ziua ursuleţului meu de pluş din clasa a 2-a de la Miky, primul oracol cu întrebãri stupide {deh ..aşa era moda}, primul bilet de tren de la Bucureşti când am mers cu Tane, şi multe multe alte “nimicuri” care au un loc acolo undeva. Poate o sã le arunc undeva .. la un moment dat fiecare renunţã la ceea ce este…momentan sunt acolo..de mulţi ani, şi nu se întrevãd furtuni sau ploi cã sã pot afirma cã le voi arunca.

E felul meu de a spune cã: oricât de mic ar fi…conteazã. Si fara diacritice spun ca , desi n-o spun, sunt multe care conteaza si ar trebui sa scriu SRY probabil de 15 ori la patrat la patrat la patrat de n ori. Si am Invatat ca din realitatile inconjuratoare… dar restul se stie… si se simte.

Oamenii …vântul ..ploaia…

Sebik