Pardonnez moi. Cap ou pas cap?

Sebik

Am o cutie de bomboane pe care nu am început-o. […] citeam astãzi despre faptul cã fiecare are Olimpul sãu; mai précis fiecare are un moment in care îşi permite sã fie cum vrea sã ierte sã împace sã certe sã asigure sã {fãrã virgule}. Tu ce moment ai? Eu n-am un moment. Deţin o stare. Mã gândeam sã debitez astãzi despre structurã, dar mi se pare prea evoluat şi habar n-am unde o sã ajung, prevãd o destinaţie incertã, aşa cã renunţ.

Era un vers “If you want to be my friend” cu continuare mai mult decât dubioasã; dar nu aceasta este ideea; nu; ci faptul cã uneori trebuie sã îndeplineşti anumite condiţii. De exemplu: atunci când vrei sã spui ceva trebuie sã ai argumente; dacã vrei ceva trebuie sã ai motive pentru acel ceva; dacã nu îţi place ceva clar trebuie sã deţii mãcar unu sau douã …dubii; dacã vrei sã mergi undeva îţi trebuie motiv. Prin urmare ai nevoie de chestii raţionale care sã te marginalizeze şi sã îţi dicteze ce, unde, cum şi cât. Cineva mi-a spus cã dimensiunea fiecãruia ţine de situaţie. Deci suntem variabili. Şi dacã suntem atât de variabili, de ce majoritatea simt nevoie de verticalitate?

Materialitatea îşi cere dreptul la spaţialitate. Eu îmi cer dreptul… aşa cum face şi Paumk, la timp. Îmi cer dreptul la zãpadã. Îmi cer dreptul de a mã numi Roşu sau Negru, depinzând de stare. Îmi cer dreptul de a avea un pumn de creioane colorate . îmi cer dreptul la replica, îmi cer dreptul la ploaie, îmi cer dreptul la vânt. Îmi cer dreptul de a nu fi verticalã, îmi cer dreptul de a nu fi cum sunt, şi îmi cer dreptul de a avea mãcar jumãtate din … îmi cer dreptul ca atunci când simţi cã ai Olimpul tãu sã nu uiţi cã îl aveai de mult timp.

Mã numesc Andrada, vine ziua mea şi vreau cãrţile lui Pamuk.

Mã numesc Andrada şi…momentan îmi pare rãu:<

Mã numesc Andrada şi … şi…

Tell them it’s me who made you sad

Sebik

Când ceea ce vrei nu e tocmai ceea ce îţi trebuie, este crunt… Cineva mi-a spus sã am grijã ce îmi doresc pentru cã s-ar putea sã pierd pe alte pãrţi… şi am învãţat cã aşa este. Uneori , din trivialitate sau mai ştiu eu ce, ne dorim lucruri de care nu avem neapãratã…nevoie. Atunci strigãm sus şi tare cã noi suntem cum suntem şi cã fãrã acele ceva totul e fãrã de înţeles.

Unde dai şi unde crapã. Ca mai toatã lumea şi eu îmi doresc chestii pe care abia mai tãrziu le consider inutile. Am învãţat cu greu cã trebuie sã mã gândesc bine îninte sã vorbesc. De fapt nu am învãţat. Pentru cã nu sunt cum credeam. Consideram cã am tãria de a gândi la rece atunci când este nevoie. Dar de fiecare datã cad pradã impulsurilor de moment.. nu te-a încercat niciodatã sentimentul de vinã profundã în care îţi venea sã ţipi lumii cã ai greşit şi sã încerci sã explici, sã adunci bucãţi din ce ai zis ,sã te întorci şi sã îţi ceri scuze cã ai plecat când nu trebuia. Dar niciodatã nu o faci pentru cã eşti prea mândru. Când active Vama veche, aveau o melodie în care se spunea “Nimeni n-o sã îţi explice ce e dragostea”. Aş spune “nimeni n-o sã îţi explice”. Uneori degeaba vrei sã întorci ceva pentru cã nu se poate.

All in all….

Sebik