Motto: Copiii mici nu mai sunt mici cand viseaza. Copiii mari sunt mari doar cand spera. fara diacritice pentru ca imi permit. Sunt Napoleonul universului meu si am o cruciada, daca asa spune Delilah.

50 de diacritice nu ar fi destule. Ştii cã eşti? Nu ştiai? Îmi pare rãu. Lasã cã îţi spun eu. Eşti. Îndeajuns de. Ce vrei tu. Orice ar fi. Crede, afirmã şi eu susţin. Şi tu spune şi dacã nu mai crede nimeni nu conteazã. Afirm şi eu. Nu ştiu dacã e adevãrat. Conteazã cã ai crezut la început. Şi imi e de ajuns.

Acolo se  zice sã spui. Pentru cã nu ai de unde avea certitudinea cã mai apuci mâine. Sã spui orice ar fi. Tot acolo se spune sã crezi.

Fericirea de moment este complicatã atunci când este prea lungã, pentru cã îsi depãşeşte limitele.

Sebik

Motto: Sunt toatã  plinã de bucãţi

Sunt nomad…ã. Undeva între gândul meu şi mişcarea mâinii stângi. Mi se încãlzeşte pupila ori de câte ori o mişc. Cavaler nomad al timpurilor apuse. Mai mult nomadã, extrem de puţin, chiar deloc, cavaler. Şi tunet şi frunze. Cu puţin vânt şi o linguriţã de soare.

Am pielea coloratã în atingeri mai mult sau mai puţin apãsate. Şi gâtul lungit de momente şi mâinile pline de fracţiuni. Îmi sunt jumãtate din sfert şi nu îmi ajunge.

Şi tot cu pielea simt şi duc dorul

Sebik

Motto: Am un fir. Este destul de lung. Oare ajunge pânã la tine?

Afarã stã sã ploaie. Da. Ploaie. Şi sã ningã. Şi sã batã vântul. Şi sã te loveascã, sã te doarã, sã se usuce şi sã se ude. Şi sã alerge cu paşi mici îndeajuns de mici încât sã pot ţine pasul, dar sã fiu îninte. Îmi place sã nu simt în paralel, nici în diagonalã, nici în fundal, nici în faţã, nici în spate, in sincronism…literar.

Toti se schimba. Ramane-mi la fel.

Sebik

Motto: Uneori  vreau….  sã fii

Îmi lipseşte. Ceva.  Mã încearcã o stare de absenţã. Uneori de inutilitate. Alteori de obosealã.  Uneori de rãcealã şi frig şi ceaţã. Şi de fricã. Alteori de bucurie excesivã. Şi din nou lipsã.

Uneori nu mã suportã pãmântul şi atunci când merg mã fac una cu asfaltul. Mã înghite. Şi nu prea îmi dã drumul. Ciudat este cã nu vreau. Sunt în siguranţã. Sau aşa cred. Alteori alunec fãrã sã mã lovesc. Şi staţionez. Şi mã uit cât este de frumos aşa mare cum este. Apoi devine mic, mic înainte sã pot sã îl calc. şi dispare.

Şi taci,

Şi spune şi adunã.

Şi taci şi închide

Ochi pe geanã.

Şi taci.

SA IMI SPUI SI MIE

CAND

AUZI.

Sebik

si sa pleci apoi

cand se face seara

sa pleci

sa pleci

…

sa imi aprinzi obrajii

si ochii ce tac

si lasa-mi pe maini

sa cada o palma

ca atunci cand taci.

…….

si fara sens

si fara directie

si fara neant

mai tipa-mi din cand in

cand

sa ma doara timpanul.

[nu se vrea a fi poezie]

Sparge-ma în mai puţine.

Sebik

Delilah a scris o poezie.. inspiratã de mine. Pentru care îi spun mulţumesc. Nu stiu ce semnificaţie are, dar aş vrea sã ştii cã m-ai cuprins, în toate dimensiunile mele. Asa cã mulţumesc. M-ai onorat cu vorbele tale.

Mã joc. Cu mãrgele de lemn. Într-o zi ,, pãtrãţoasã”. Eu am şapte mãrgele. Câte una pentru fiecare zi. Au culori diferite. Pentru diferite stãri. Habar nu am ce înseamnã dimineaţa în care respiri atât de tare, încât de usturã plãmânii. Am destul timp pentru visare, destul pentru zâmbete, destul pentru îmbrãtisãri fugitive, destul. Însã nu acum. Acum am timp sã calculez. În mai multe moduri decât unul. Aş vrea sã fiu un Napoleon al lumii mele interioare. Sã mã cuceresc şi dupã aceea sã mã exilez. Şi eu vreau lunã plinã.

Sebik

Simt nevoia sã mã rup. Nu ştiu prea bine din ce. Doar sã mã rup. La modul cel mai profound posibil. Şi sã mã caut bolnavã şi sã nu îmi pese dacã mã mai gãsesc. Dacã m-aş cãuta probabil cã nu o sã îmi placã nimic din ceea ce aş gãsi.as cãuta mai mult şi dupã o perioadã bunã…as renunţa.   [Sfârşit de monolog]

Alege un numãr/adunã-i o unitate. Scade trei. Ai cu doi mai puţin ca la început. Sau eşti cu doi mai uşor. Sau cu unu mai puţin decât ai fi putut avea dacã aveai, în definitiv cu trei. Cui îi pasã? Nimãnui.  Nici ţie nu ar trebui sã îţi pese. Doar sã îţi. Atât.

Când mergi pe o stradã şi crezi cã seamãnã drumul tãu, trebuie sã îti amintesti ca la un moment dat va trebui sã …dai colţul[ proverbial nevorbind]. Îl dai? Sau rãmâi în loc şi aştepţi sã decidã altcineva pentru tine? Stânga, dreapta sau înainte? Înainte sau înapoi. Poate ar trebui sã te întorci şi sã iei totul de la capãt. Sau sã laşi totul şi sã mergi în diagonalã. Contrar tuturor legilor firii.

Aleg diagonala. Mãcar este alegerea mea şi nu constrângere cauzalã.

Sebik