Motto: “Cine esti, cine sunt ? /Ce mai beau, ce mai cant ? /Ce mai fac, ce mai simt ?[...]  ” [Zob&Mara-Cantec de dragoste]

Tu zici cã vrei. Dacã mã gândesc bine nu vãd cum ai putea. Azi mã simt atât de greoaie şi  de pustie , încât dacã ai merge în mine cu o lumânare aprinsã s-ar stinge şi ea. De fricã. De nemurirea fricii.

Ştiu pe cineva care îşi cântã pânã adoarme. Eu sunt prea în bucãţi sã îmi cânt. Aşa multã lume îţi spune cã îi pasã, dar in spatele apei …mai ştii cum ai traversat-o. Mi-aş pune capul în aer dacã aş fi sigurã cã nu ameţesc. Aş merge şi eu, poate chiar aş reîncepe sã numãr paşi. Dar nu am cum.  Numãr câte greşeli am fãcut. Una, douã, trei, patru, încã mai am cinci , şase …

Ştii când mi te trezeai lunea şi îmi ajungeai sâmbãta, pentru cã trecuse prea repede? ~ 96 şi ceva sau mai mult sau mai puţin. De ce calcã lumea în asflat aşa puternic? Şi când îţi pleacã gândul faãrã motiv şi mai faci o eroare. Sau confuzie. Unde se terminã sau începe? De unde e şi ea sau el din strãfund de nemurire. Nemuritori, strãini de momente şi sclavi de idei. Între minţi. Douã sau trei. Patru sau cinci. Şi oricum nu strig niciodatã, pentru cã de cele mai multe ori  ascult.

Nu ştiu sã ţip, pentru cã nu am învãţat sã îmi pãrãsesc ambiţia. Aşa cã uite, eu nu ţip cel mult tac în idei. N-am idei şi nu prea mai conteazã. Sebik ia o pauzã de 4 sãptãmâni. Sã se regãseascã între linii şi înainte de tãceri. Pentru cã vine vreme cu furtunã, şi ploi şi vânt. Şi habar n-am prin ce trec eu ca sã trec.

Sebik