- De ce crezi cã toate femeile plâng?
-E prea mândrã. Nu plânge de faţã cu mine. S-a jurat cã nu am s-o vãd plângând. Dacã as vedea-o plângând, cred cã aş urî ceva din ea. Universul meu existã când ea se preface a fi mãreaţã. Îi place sã audã când îi spun cã n-am nevoie de ea şi dupã aceea o caut.
- De ce îi spui ce vrea sã audã?
- Spune-i unei femei ce vrea sã audã şi poţi obţine ce vrei de la ea.
- Glumeşti! Nu ai cum sã ştii ce vor.
- Vor… sã fie iubite. Chiar şi a mea. Care stã cu altul. Şi îmi râde în faţã cã nu mã mai iubeşte.
- Şi tu?
- O iubesc. O simt prin vede. Când îi ating pãrul îmi vine sã i-l rup.
- Asta nu e iubire.
- Ba e. Sã fie numai al meu. O vreau toatã pentru mine; atunci aş fi bãrbat. Atunci aş pãrãsi-o. Poate atunci ar plânge şi n-aş mai iubi nimic din ea.
- De ce o… lezezi?
- Îi place.
- De unde ştii?
- Mi-a spus.
- Ce?
- ‘’Te iubesc’’ dupã ce i-am dat o palmã. Atunci am înţeles cã îi place. Mi-a spus cã preferã ura pentru cã e la fel de puternicã precum dragostea, numai cã ura nu se terminã.
- Te-a lovit?
[extras din lucrarea pentru conc "Tinere condee"]
Andrada
