Uneori ma surprind avand un sentiment la jumatatea drumului dintre amar si un fel de nostalgie dulceaga.  Un sentiment ca o cafea in care iti doresti sa fi pus totusi zahar, dar pe care o bei chiar si asa pentru ca…te resemnezi. Poate nu asta e cuvantul, dar cu asta seamana.

Intrebarea care se pune azi este: cat de mult conteaza sa-ti fie recunoscuta influenta in viata cuiva? Nu e oare un soi de egoism sa vrei sa ai si recunoasterea respectiva, cand ar trebui sa fie suficient faptul ca ai avut respectiva influenta?

Uneori te vezi in ceea ce fac alte persoane, si stii ca lucrul asta se intampla doar pentru ca tu vadeai o pasiune pentru el. Uneori te vezi cu propozitii intregi, dar care raman neatribuite. Si cand te vezi in felul asta, doare. Doare intr-o anumita masura, pentru ca asta te face sa te simti ascuns, precum un lucru de care iti e rusine. Sau devii subit subiect tabu, ceea ce englezii ar numi ” elefantul din camera “.

Ar trebui sa existe un buton pentru sentimente, sa stim sa le oprim pe cele care din start stim ca nu ne folosesc la nimic.

Selketh