Motto: “Cine esti, cine sunt ? /Ce mai beau, ce mai cant ? /Ce mai fac, ce mai simt ?[...]  ” [Zob&Mara-Cantec de dragoste]

Tu zici cã vrei. Dacã mã gândesc bine nu vãd cum ai putea. Azi mã simt atât de greoaie şi  de pustie , încât dacã ai merge în mine cu o lumânare aprinsã s-ar stinge şi ea. De fricã. De nemurirea fricii.

Ştiu pe cineva care îşi cântã pânã adoarme. Eu sunt prea în bucãţi sã îmi cânt. Aşa multã lume îţi spune cã îi pasã, dar in spatele apei …mai ştii cum ai traversat-o. Mi-aş pune capul în aer dacã aş fi sigurã cã nu ameţesc. Aş merge şi eu, poate chiar aş reîncepe sã numãr paşi. Dar nu am cum.  Numãr câte greşeli am fãcut. Una, douã, trei, patru, încã mai am cinci , şase …

Ştii când mi te trezeai lunea şi îmi ajungeai sâmbãta, pentru cã trecuse prea repede? ~ 96 şi ceva sau mai mult sau mai puţin. De ce calcã lumea în asflat aşa puternic? Şi când îţi pleacã gândul faãrã motiv şi mai faci o eroare. Sau confuzie. Unde se terminã sau începe? De unde e şi ea sau el din strãfund de nemurire. Nemuritori, strãini de momente şi sclavi de idei. Între minţi. Douã sau trei. Patru sau cinci. Şi oricum nu strig niciodatã, pentru cã de cele mai multe ori  ascult.

Nu ştiu sã ţip, pentru cã nu am învãţat sã îmi pãrãsesc ambiţia. Aşa cã uite, eu nu ţip cel mult tac în idei. N-am idei şi nu prea mai conteazã. Sebik ia o pauzã de 4 sãptãmâni. Sã se regãseascã între linii şi înainte de tãceri. Pentru cã vine vreme cu furtunã, şi ploi şi vânt. Şi habar n-am prin ce trec eu ca sã trec.

Sebik

Motto: distanta nu vindeca;  ea ustura.

Niciodata sa nu fi cel care…mai mult. Asta inseamna ca vei… mai mult. Atata tot. Asa mi-a spus. Si n-am crezut la inceput. dar cata dreptatea putea sa detina. Poate ca n-a vrut ceva din mine sa creada, care inca mai credea ca … si acum crede. Crede fiinta mea ca nu e bine sa fii cel care… Pentru ca asta inseamna ca… mai mult. Si nu este corect. Nimic nu pare corect din jumatate de miime.

Uneori visez atat de colorat si in alte dati atat de alb negru. In unele momente nu conteaza ce visez, in alte dati…doar mai mult. Acum ma doare prin vene cand respir atat de tare incat ma ustura. Ma ustura doar partea dreapta. Pentru ca este partea mea rationala. Mana stanga inca imi este calda. La fel de calda ca atunci cand…doar mai mult.  As vrea sa spun si eu ceva frumos conform caruia mereu e bine sa fii cel care… mai mult. Insa nu este. Sau nu vad eu de ce ar fi. Inca imi mai astept silver lining-ul sa vina si sa ma izbeasca atat de tare incat sa ma faca sa rad.

Niciodata nu ustura mai tare decat atunci cand…mai mult.

Sebik=Andrada [Delilah,zi-mi o vorba de duh pentru ca ma pierd printre fire si habar n-am cum sa ma mai gasesc:<]

Motto: Copiii mici nu mai sunt mici cand viseaza. Copiii mari sunt mari doar cand spera. fara diacritice pentru ca imi permit. Sunt Napoleonul universului meu si am o cruciada, daca asa spune Delilah.

50 de diacritice nu ar fi destule. Ştii cã eşti? Nu ştiai? Îmi pare rãu. Lasã cã îţi spun eu. Eşti. Îndeajuns de. Ce vrei tu. Orice ar fi. Crede, afirmã şi eu susţin. Şi tu spune şi dacã nu mai crede nimeni nu conteazã. Afirm şi eu. Nu ştiu dacã e adevãrat. Conteazã cã ai crezut la început. Şi imi e de ajuns.

Acolo se  zice sã spui. Pentru cã nu ai de unde avea certitudinea cã mai apuci mâine. Sã spui orice ar fi. Tot acolo se spune sã crezi.

Fericirea de moment este complicatã atunci când este prea lungã, pentru cã îsi depãşeşte limitele.

Sebik

Motto: Sunt toatã  plinã de bucãţi

Sunt nomad…ã. Undeva între gândul meu şi mişcarea mâinii stângi. Mi se încãlzeşte pupila ori de câte ori o mişc. Cavaler nomad al timpurilor apuse. Mai mult nomadã, extrem de puţin, chiar deloc, cavaler. Şi tunet şi frunze. Cu puţin vânt şi o linguriţã de soare.

Am pielea coloratã în atingeri mai mult sau mai puţin apãsate. Şi gâtul lungit de momente şi mâinile pline de fracţiuni. Îmi sunt jumãtate din sfert şi nu îmi ajunge.

Şi tot cu pielea simt şi duc dorul

Sebik

Motto: Am un fir. Este destul de lung. Oare ajunge pânã la tine?

Afarã stã sã ploaie. Da. Ploaie. Şi sã ningã. Şi sã batã vântul. Şi sã te loveascã, sã te doarã, sã se usuce şi sã se ude. Şi sã alerge cu paşi mici îndeajuns de mici încât sã pot ţine pasul, dar sã fiu îninte. Îmi place sã nu simt în paralel, nici în diagonalã, nici în fundal, nici în faţã, nici în spate, in sincronism…literar.

Toti se schimba. Ramane-mi la fel.

Sebik

Motto: Uneori  vreau….  sã fii

Îmi lipseşte. Ceva.  Mã încearcã o stare de absenţã. Uneori de inutilitate. Alteori de obosealã.  Uneori de rãcealã şi frig şi ceaţã. Şi de fricã. Alteori de bucurie excesivã. Şi din nou lipsã.

Uneori nu mã suportã pãmântul şi atunci când merg mã fac una cu asfaltul. Mã înghite. Şi nu prea îmi dã drumul. Ciudat este cã nu vreau. Sunt în siguranţã. Sau aşa cred. Alteori alunec fãrã sã mã lovesc. Şi staţionez. Şi mã uit cât este de frumos aşa mare cum este. Apoi devine mic, mic înainte sã pot sã îl calc. şi dispare.

Şi taci,

Şi spune şi adunã.

Şi taci şi închide

Ochi pe geanã.

Şi taci.

SA IMI SPUI SI MIE

CAND

AUZI.

Sebik

si sa pleci apoi

cand se face seara

sa pleci

sa pleci

…

sa imi aprinzi obrajii

si ochii ce tac

si lasa-mi pe maini

sa cada o palma

ca atunci cand taci.

…….

si fara sens

si fara directie

si fara neant

mai tipa-mi din cand in

cand

sa ma doara timpanul.

[nu se vrea a fi poezie]

Sparge-ma în mai puţine.

Sebik

Delilah a scris o poezie.. inspiratã de mine. Pentru care îi spun mulţumesc. Nu stiu ce semnificaţie are, dar aş vrea sã ştii cã m-ai cuprins, în toate dimensiunile mele. Asa cã mulţumesc. M-ai onorat cu vorbele tale.

Mã joc. Cu mãrgele de lemn. Într-o zi ,, pãtrãţoasã”. Eu am şapte mãrgele. Câte una pentru fiecare zi. Au culori diferite. Pentru diferite stãri. Habar nu am ce înseamnã dimineaţa în care respiri atât de tare, încât de usturã plãmânii. Am destul timp pentru visare, destul pentru zâmbete, destul pentru îmbrãtisãri fugitive, destul. Însã nu acum. Acum am timp sã calculez. În mai multe moduri decât unul. Aş vrea sã fiu un Napoleon al lumii mele interioare. Sã mã cuceresc şi dupã aceea sã mã exilez. Şi eu vreau lunã plinã.

Sebik

Simt nevoia sã mã rup. Nu ştiu prea bine din ce. Doar sã mã rup. La modul cel mai profound posibil. Şi sã mã caut bolnavã şi sã nu îmi pese dacã mã mai gãsesc. Dacã m-aş cãuta probabil cã nu o sã îmi placã nimic din ceea ce aş gãsi.as cãuta mai mult şi dupã o perioadã bunã…as renunţa.   [Sfârşit de monolog]

Alege un numãr/adunã-i o unitate. Scade trei. Ai cu doi mai puţin ca la început. Sau eşti cu doi mai uşor. Sau cu unu mai puţin decât ai fi putut avea dacã aveai, în definitiv cu trei. Cui îi pasã? Nimãnui.  Nici ţie nu ar trebui sã îţi pese. Doar sã îţi. Atât.

Când mergi pe o stradã şi crezi cã seamãnã drumul tãu, trebuie sã îti amintesti ca la un moment dat va trebui sã …dai colţul[ proverbial nevorbind]. Îl dai? Sau rãmâi în loc şi aştepţi sã decidã altcineva pentru tine? Stânga, dreapta sau înainte? Înainte sau înapoi. Poate ar trebui sã te întorci şi sã iei totul de la capãt. Sau sã laşi totul şi sã mergi în diagonalã. Contrar tuturor legilor firii.

Aleg diagonala. Mãcar este alegerea mea şi nu constrângere cauzalã.

Sebik

1. Când o vezi,….,uitã-te la ea. Uitã-te bine. Sã vezi cum i-a crescut pãrul de ultima oarã când ai vãzut-o, cum i-au mai apãrut douã riduri, cum i-au îmbãtrânit obrajii, dar cum a rãmas la fel de frumoasã.

1. Spune-i cã este ceva schimbat la ea. Chiar dacã este la fel. Las-o sã te întrebe ce. Nu îi spune. Afirmã doar cã “este”. Şi îţi va spune, fãrã sã ştie cã ai întrebat, câte s-au schimbat de când n-ai vãzut-o.

1. Când o atingi, strange-o. Tare. Sã o doarã. Îţi va spune cã o doare. Te va face şi bãdãran cã nu şti sã te porţi delicat. Dar îi place. Şi va vrea sã plece. Strânge şi mai tare. Poate chiar va plânge spunând cã nu îi place. Dupã aceea îţi va şopti ,, mulţumesc’’

1. Când îi vorbeşti, sã taci. Te va întreba de ce nu vorbeşti. Sã taci. Şi te va întreba din nou de ce taci. Şi iar taci. Şi iar întreabã. Dupã aceea renunţã. Tace şi ea.

Continuare subiectivã

1. Dacã taci, se sperie. Şi nu tace . începe sã plangã deşi nu recunoaşte. Şi pleacã.

1. Dacã o strângi prea tare nu te aştepta sã îti spunã ,,lasã-mã!”. Nimeni nu dã ceea ce nu vrea sã dea.

1. Nu-i spune cã este ceva schimbat. Mai mult ca sigur te va acuza cã nu ţi-o aduci aminte cum era.

1. Nu te uita prea insistent. Mai bine nu te uita. Întoarce-te cu spatele şi simte-o cu alte simţuri. Ţi-o vei aduce mai bine aminte decât dacã o vezi. Imaginile se uitã, se pierd, se estompeazã.

Nimic nu e uşor. Multe devin complicate. Tot ceea ce este mai complicat se rezumã la ceea ce nu eşti în stare sã fii.

Motto: ,,deep inside ….  you cry, cry, cry”

Sebik   [ decalogul are doar 8 indicatii....si toate sunt prima. Pentru ca nimic nu respecta normele]